„Iubirea presupune totdeauna
două eu-uri care se iubesc sau un eu care iubeşte şi un altul care primeşte
iubirea, sau de care cel ce iubeşte ştie că e conştient de iubirea lui. Şi aceasta,
într-o reciprocitate.
Dar în acelaşi timp iubirea uneşte cele două eu-uri în
proporţie cu iubirea dintre ele, fără să le confunde, căci aceasta ar pune
capăt iubirii. Deci iubirea desăvârşită uneşte paradoxal aceste două lucruri:
mai multe eu-uri care se iubesc, rămânând neconfundate, şi o unitate maximă
între ele.