Ca să înţelegeţi mai bine lucrurile acestea, ascultaţi o istorioară cu mult
tâlc: Un gospodar avea o ţarină foarte întinsă, dar toată era o baltă de apă şi
nu dadea mai nimic. Atunci i-a venit în gând să o sece. Astfel a început să
scoată apa cu găleată din ea. Dar truda lui a fost zadarnică, căci în curând
apa a venit la loc.
Atunci un om priceput şi înţelept l-a sfătuit, zicându-i: „Ca
să scapi de apa de pe locul tău, mai întâi seacă izvoarele!” şi el a făcut aşa.
După ce i-a secat izvoarele, balta s-a uscat, pământul s-a făcut bun de arătură
şi încă... un pământ foarte bun, căci toată sămânţa pe care a semănat-o a rodit
însutit. Aşa se întâmplă şi cu cele sufleteşti.
Dacă vrei să seci mlaştina vieţii
tale, frate creştine, dacă vrei să dai vieţii tale un duh nou ca să poţi face
numai roade bune spre viaţa de veci, trebuie mai întâi să seci izvorul păcatelor
tale: hulele şi băutura, glumele cele desarte, tutunul şi defăimările, invidia şi
desfrânarea, poftele cele dobitoceşti, plăcerile cele lumeşti.
Acestea sunt
izvorul răutăţilor, acestea trebuie secate cu desăvârşire, dar astăzi, nu mâine,
căci mâine poate fi prea târziu şi nu vei mai putea face poate nimic cu mâinile,
cu picioarele şi cu gura ta, care se vor închide şi se vor lega pe veci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu