Am scris deseori despre
problema îndobitocirii și alienării generației de puștani, generației intre 15
și 25 de ani . Am luat înjurături foarte delicioase și acuzații dintre cele mai
colocviale. Aia e!
Prin prisma meseriei mele, am
avut de-a face cu mulți tineri, am lucrat cu ei și lucrez în continuare. Nu
sunt profesor, dar nici nu ai nevoie de acest lucru. Am tras o concluzie amară:
acești tineri sunt, în marea lor majoritate, handicapați funcțional. Repet
procentajul: în marea lor majoritate!
De curând am citit cartea profesorului J.T. Gatto (”Cum suntem imbecilizați”)
și ceea ce am buchisit din acea lucrare îmi confirmă spusele: tinerii de azi
sunt tot mai destructurați psihic, tot mai incapabili să înțeleagă pe ce lume
trăiesc, tot mai singuri și viitoare oi perfecte.
Tot pe acest subiect, aș vrea să redau spusele profesorului Mihai Vladimir
Topan, conferențiar universitar la ASE: ” De pe băncile școlilor ies tineri
îndopați cu ”mate”, fizică și ”info” care nu (mai) înțeleg natura oamenilor din
jur, descurcându-se cu greu în situații mergând de la simpla conversație,
trecând prin relaționări instituționale și culminând cu viața personală,
căsătorie sau relații cu propriii părinți sau copii. M-am dumirit brusc, sec la
postura în care mă aflu: aceea de a face educație cu studenți care nu citesc
nimic, nu vor să discute nimic și nu-i interesează nimic. Mă confrunt cu
imposibilitatea studenților (mare majoritate) de a emite măcar ideile
principale și simple din materiale” . Ok, ce se mai poate adăuga?
Mă văd exact în aceeași situație, aceea de a nu putea dialoga cu mulți dintre
ei. Pur și simplu mesajul nu le poate perfora blindajul imposibilității de a
înțelege, de a reuși să perceapă semantica unui cuvânt sau simbolistica lui.
Sunt incapabili să proceseze informația. Vedem cum părinții sunt disperați,
fiind puși în postura de a dialoga cu niște ființe goale de conținut, care nu
mai pot rezona cu familia, rupți de realitate și vârâți în virtual. De aici și
până la conflict e doar o chestiune de timp. Ce mă uimește, pe drept vorbind, e
impasibilitatea părinților în a recunoaște că au o problemă cu plozii, că-i
scapă din mâini și că nu mai pot dialoga cu ei. Mă uimește crearea copilului
tâmpit exact de către părinți, prin punerea la dispoziția copilului a tot ce lui
îi debitează prin minte, de la jocuri video la tablete și telefoane smart. Ce e
mai hazliu, între ghilimele, e că acei părinți la un moment dat își dau seama
de eroare începând să priveze astfel pe copii de aceste electronice. Dar marea
problemă este următoare: e prea târziu! Și ei nu conștientizează asta! Nu se
mai poate face nimic, iar dacă se intervine cu forța, copilul va reacționa cum
știe el mai bine: se va revolta. Iar această revoltă se traduce așa: ura față
de părinte; fuga de acasă; droguri; alcool; prostituție. Așadar, părinții
încercând să repare un rău pe care l-au făcut în prima tinerețe a copilului,
fac un rău cu mult mai amplificat, până aproape de distrugerea copilului.
Văd tineri care-și înjură părinții fără nici o reținere: dă-i naibii de
distruși, de vechituri cu două picioare!
Dar mă bucură să văd și tineri frumoși, ce-i drept tot mai puțini. Îi văd, de
exemplu, în taberele ASCOR. Tineri cu care poți dialoga, care au un reper în
viață, studenți care se preocupă de ceea ce fac, cu ochi limpezi și profunzi.
Dar nu numai în ASCOR! Dar repet, ei sunt tot mai puțini, într-o mare
minoritate. Restul de tineri, cu deosebită durere o spun, sunt tot mai
alienați, mai tâmpiți și mai degenerați. E generația Mall-ului, a poșetelor și
a modei în general. E generația de ”cum să arăt mai bine la exterior”, a
selfiului în baie și a semidezbracatului. Generația trupului dezgolit.
Generația blugilor rupți în genunchi, a copierii. O generație copy paste!
Dar nici cu cei de peste 30 nu mi-e rușine, ca să pun o cireașă pe colivă.
Autor: Iulian Ciornei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu