Nu-i cere Lui Dumnezeu să te scape de obstacolele vieții, ci roagă-te să îți de-a puterea să le depășești

Rugăciune, Biserică, Dumnezeu, sunt termeni care pe unii îi dezgustă, pe alții îi lasă indiferenți, iar la altă categorie li se scurge prin ureche, dar nu le sesizează mesajul și doar o mică parte din oameni le trec prin minte și le coboară spre inimă încrezându-se în puterea nemărginită a lui Dumnezeu așa cum spune Hristos: a unora ca acestora este împărăția cerurilor.

Despre tâmpirea unei generații de adolescenți. Sau despre Noul Tineret Cretinizat

Am scris deseori despre problema îndobitocirii și alienării generației de puștani, generației intre 15 și 25 de ani . Am luat înjurături foarte delicioase și acuzații dintre cele mai colocviale. Aia e!

Prin prisma meseriei mele, am avut de-a face cu mulți tineri, am lucrat cu ei și lucrez în continuare. Nu sunt profesor, dar nici nu ai nevoie de acest lucru. Am tras o concluzie amară: acești tineri sunt, în marea lor majoritate, handicapați funcțional. Repet procentajul: în marea lor majoritate!

Modernitatea și moartea

Dintotdeauna, chiar și în societățile cele mai primitive, moartea nu a fost defel percepută ca o distrugere definitivă a omului, ci numai ca o plecare, ca o trecere a sufletului într-o altă lume. Iar această plecare reprezintă, pe de-o parte, o despărțire temporară de cei apropiați de pe pământ, iar pe de alta, o întâlnire cu moșii și strămoșii care au murit deja. Chiar și cei mai simpli și necărturari oameni au simțit că viața omului nu poate fi sortită distrugerii. 

Tăcerea lui Dumnezeu şi tăcerea omenească

Întâlnirea dintre Dumnezeu şi noi în rugăciune statornică întotdeauna duce la tăcere. Trebuie să învăţăm să deosebim două feluri de tăcere: tăcerea lui Dumnezeu şi propria noastră tăcere. Prima, tăcerea lui Dumnezeu, este adesea mai greu de purtat decât refuzul Său, tăcerea absentă despre care am vorbit mai devreme. A doua este tăcerea omului, mai adâncă decât vorbirea, într-o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu decât o poate împlini vreun cuvânt.

CE FACE UN POPĂ ...?

Un preot trecea odată pe lângă o casă care se construia în cuprinsul parohiei sale şi auzi pe un muncitor zicând: “Ia uite ...popa! Băi ce bine e să fi popă, să nu faci nimic și să iei bani. Nu este meserie mai uşoară pe lumea asta ca aceea de popă, căci nu faci altceva decât să te plimbi cu bastonul în mână şi cu cartea la subțioară. Aşa mi-ar plăcea şi mie să lucrez”.

Ceilalți muncitori râseră, dar preotul se adresa celui care vorbise astfel şi-l întrebă:

- ”Cât câştigi dumneata pe zi?”

- ”O sută de lei”, răspunse acesta.