„Iubirea presupune totdeauna
două eu-uri care se iubesc sau un eu care iubeşte şi un altul care primeşte
iubirea, sau de care cel ce iubeşte ştie că e conştient de iubirea lui. Şi aceasta,
într-o reciprocitate.
Dar în acelaşi timp iubirea uneşte cele două eu-uri în
proporţie cu iubirea dintre ele, fără să le confunde, căci aceasta ar pune
capăt iubirii. Deci iubirea desăvârşită uneşte paradoxal aceste două lucruri:
mai multe eu-uri care se iubesc, rămânând neconfundate, şi o unitate maximă
între ele.
Fără existenţa unei iubiri desăvârşite şi veşnice nu se poate
explica iubirea din lume şi nu se vede nici scopul lumii. Iubirea din lume
presupune ca origine şi scop iubirea eternă şi desăvârşită între mai multe
Persoane divine.”
Preotul Profesor DUMITRU
STĂNILOAE
... Teologia Dogmatică
Ortodoxă – Tom 1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu