Foarte mulți tineri la moment sunt într-o dilemă, de
a alege prieteni care îi satisfac plăcerile la și de moment ca: distracții,
jocuri, iubire, sex... sau să formeze o relație de prietenie pe o perioadă
îndelungată?
Sigur că pasiunea de a fi în centrul atenției nu ne face să gândim la lucruri grandioase de viitor, dar la lucruri de moment care până la urmă sânt și nocive. Cine ar avea acea tărie de caracter sau voință ca la adolescență să poată alege nu ceea ce vrea și ceea ce îi trebuie? Ceea ce iar aduce un viitor prosper și de perspectivă. Părinții plecați peste hotare, accesul liber la informație de orice gen și nu în ultimul rând ceva mai nou DREPTURILE COPIILOR, face din adolescenții noștri niște persoane i-„responsabile”.
Responsabilitatea de a alege, după cum ne învață
și biserica ortodoxă, omul are voință liberă, dar nu și copiii... Copiii au
drepturi, dar nu trebuie să diminueze cu nimic obligațiile lor față de cei mai
mari, profesori, cei care le doresc binele și nu în ultimul rând de preot.
Fiecare în viața aceasta este ca un pilon pentru
tânăr: părinții - economică și 7 ani de acasă, profesorii - pedagogică, preotul
(duhovnicul) - îl prezintă pe Dumnezeu și aducerea tânărului la calea spre
Hristos.
Toți au o lucrare educativă și de susținere a lui
în societate. Dar cât de profundă nu ar fi această diriguire, ea nu poate aduce
roade fără reciprocitate și răspundere din partea tânărului. Cum spune a
zicală: „Omului poți să-i ei cu dea sila, dar săi dai nici sub o formă”! De
aici rezultă că: indiferent cât de buni nu ar fi părinții, cât de abilitați nu
ar fi profesorii și cât de înduhovniciți nu ar fi duhovnicii, factorul
principal în găsirea eu-lui fiecăruia din noi stă ca responsabilitate pe
fiecare individ în parte.
Dacă facem o analogie: soarele și lumina sa, sunt
acești trei factori care i-am expus mai sus (părinții, profesor, preot),
tânărul este fereastra iar camera e viața lui. Cât de tare nu ar străluci
soarele, dacă punem un paravan în geam camera niciodată n-o să fie luminată și
doar în măsura în care tânărul dă paravanul la o parte și măsura în care cât el
dorește ca acest lucru să se întâmple, atât viața lui va fi diriguită de acești
trei factori și nu numai.
Secolul nostru trăim într-o lume în care se
încearcă de a manipula și distruge ceea ce acum încă nu e format ca conștiință
nu e întărit ca voință și anume TINERII noștri. Ei deja sau dezvățat de a primi
reproșuri și obiecții din partea acestor trei factori. Pentru ei Dumnezeu este
o „vedetă” a bătrânilor și o lucrare demodată pentru actualitate. Își schimbă
prietenii reali și prezenți alături la bine și la greu cu cei online de pe
sistemele de socializare, făcându-și fani, iubiți și iubite, povățuitori și
chiar imitatori...
Tânărul deja pierde realitatea intrând și
adâncindu-se într-o lume imaginară, virtuală a jocurilor online și a lucrurilor
limitate. Care dintre tineri la moment frecventează Biserica cu dragoste și
dărnicie? Cu dorința de a se întâlni cu Dumnezeu, de a se plânge Lui că
părinții numi procură una sau alta, că are nevoie de înțelepciune și răbdare,
de dragoste și prieteni devotați?
De a cere de la Domnul sănătate pentru părinții
săi, frați și surori și toți cei apropiați! De a mulțumi pentru succesurile pe
care lea obținut și ajutor în realizarea unor noi lucruri care va fi spre
ajutorul lui precum: familiei, prietenilor și de ce nu întregii societăți. Poate
la moment fiind încă tânăr și naiv le crede că e prea devreme de rugăciune, dar
Dumnezeu aranjează lucrurile în măsura în care noi cerem și lucrarea lor
raportate la planul mântuirii noastre.
Noi suntem cei care făurim viitorul, muncim la el
și prin ajutorul Domnului îl vedem realizabil. Câți dintre tineri îi vedem
duminică dimineața la Sfintele Liturghii? Este ceva demodat deja de a frecventa
Biserica. Acum e în vogă Facebook, Jocuri Online și alte minunății și când avem
timp liber îl umplem cu ele... Ele ne sânt părinții, prietenii,
profesorul și chiar și duhovnicul (DUHÓVNIC, duhovnici, s.
m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile
sale intime.).
Lumea modernă ne poate înlocui totul?! Sigur!
în măsura în care noi dorim acest lucru să fie. Totul rulează încet încât
tinerii nici nu-și dau seama cum evoluează totul... Mai întâi rupem relația cu duhovnicul
și Dumnezeu nefrecventând Biserica, mai apoi suntem obraznici răspundem înapoi
profesorilor și în final suntem brutali cu părinții cei care nu ne intră în
voie la toate capriciile noastre...
Nimic nu se începe brusc, totul vine încet. Noi
avem 10 -20 ani de când viețuim și ne lăudăm cu istețimea minții noastre, dar o
maximă ne dă de înțeles: „Râd de numai pot de istețimea minții prost
gândite a ideilor, ideologice, ale ideologilor care ideologizează ideologia ideologică
ideologizată deja!”
Diavolul are cu mult mai mulți ani, mai bătrân ca
umanitatea, el multe suflete a ispitit chiar și pe Domnul Hristos. Cât de
șmecheri nu am fi noi, el e și mai și... El duce o lucrare de distrugere a
umanității. Noi suntem cei care luptăm cu el continuu, dar nu într-o luptă
deschisă fiindcă pierdem, dar trebuie una ascunsă, raportată la Hristos prin
iubire față de aproapele, respectul față de părinți, luare aminte față de
profesori și cu profundă smerenie și chibzuință față de duhovnic...
Mulți tineri care au început calea spre Hristos
prin Biserică, sunt cei mai ispitiți de diavol și în ei apare mândria,
orgoliul, subestimarea... Iar atunci când încalcă ceva orgoliul și mândria din
ei nu le permite de a se smeri și a pleca urechea spre ascultare...
E greu de a trece peste ceva ce ar părea că ne
atinge demnitatea, dar aș da o întrebare cititorului... Adică ție tinere și nu
numai - „Poate Dumnezeu să facă așa o piatră de mare pe care El singur să n-o
poată ridica? Și dacă da, atunci ce fel de Dumnezeu este El că n-o poate
ridica? Sau nu o poate face așa de mare?” Veacuri întregi omenirea a căutat
răspuns la această întrebare simplă și banală la prima vedere, dar care conține
un adevăr și o soluție... Răspuns - „Dumnezeu într-adevăr a creat o piatră pe
care n-o poate ridica și această piatră e VOINȚA OMULUI, unicul lucru pe care
Dumnezeu niciodată n-o să-L încalce!”
Omul e cel care alege ceea ce dorește și cu toate
că „Dumnezeu dorește ca tot omul să se întoarcă și să fie viu”, El nu poate
încălca această lege și totuși o perfecționează atunci când „se smerește și ia
chip de om născându-se din Preacurata Fecioara Maria” Dumnezeu a creat o piatră
pe care n-o poate ridica, dar vine în ajutorul fiecărui care dorește să ridice
această piatră spre Dumnezeu și anume prin intermediul lui Hristos. „Mare este
această Taină, iar eu zic în Hristos și în Biserică” spune ap. Pavel.
Nimeni din cei care vin la Hristos nu ies rușinați,
ne învață Sfânta Scriptură, nici în viața aceasta trecătoare și nici în cea
veșnică! Mai este ceva la mijloc, da cineva din tinerii noștri CRED ÎN
VIAȚA VEȘNICĂ? RAI SAU IAD? Dacă nu crezi în Dumnezeu, viața veșnică, atunci în
zadar mai crezi în ceva... viața de aici este o nimicnicie, o adiere de vânt
spune psalmistul David și cel care nu se realizează aici nu se poate realiza
nici în partea cealaltă...
Eu aș zice că e fericit acela care are un sprijin
în viață, un povățuitor care să-l îndrume... Un subconștient treaz care
iar arăta calea cea dreaptă, iar Hristos spune - „Eu sânt calea adevărul și
viața, cine vine la mine nu va muri”.
Preot Vadim Corostinschi
12.10.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu