În
Duminica Rusaliilor se cinsteşte Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoare ce se mai
numeşte Cincizecime, pentru că se sărbătoreşte la 50 de zile de la
Învierea Domnului şi pentru că atunci sărbătoreau şi evreii praznicul
Cincizecimii.
Se zice Pogorârea Sfântului Duh, pentru că în această
zi S-a pogorât Duhul Sfânt sub forma limbilor de foc asupra Sfinţilor Apostoli,
care din acea zi au început propovăduirea Evangheliei în lume, după porunca
Mântuitorului: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le…” (Matei 28, 19). În ziua aceea, în urma predicii
Apostolilor, s-au botezat 3000 de oameni, constituind prima comunitate creştină
din Ierusalim. De aceea, această zi a Cincizecimii este
şi sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine (Fapte2, 41).
Este după Sfânta Înviere, cea mai veche sărbătoare creştină, fiind prăznuită
încă din vremea Apostolilor.
Din
vechime, evreii aveau o sărbătoare numită Cincizecime, care era
închinată primelor roade, fructe şi flori. Ca un ecou al acestor tradiţii, în
biserici se aduc de către creştini şi se împart frunze verzi de tei sau nuc, pe
care întâi le binecuvântează preotul; acestea simbolizează limbile de foc ale
puterii Sfântului Duh care s-au pogorât asupra Apostolilor.
Informaţii
despre sărbătoarea Rusaliilor avem în Noul Testament (Fapte 20, 16; I Corinten
16, 8), în Constituţiile Apostolice (sec. I-II) şi la Sfinţii Părinţi din
primele veacuri creştine (Sf. Irineu, la Tertulian ş. a.), sinodul din Elvira,
Sinodul I ecumenic, Egcria (sec. IV) ş. a.
Pr. Prof. Ene Branişte
Dicţionar de cunoştinţe religioase
Editura Andreiana, Sibiu, 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu