luni, 5 noiembrie 2018

Halloween – „sărbătoare” cu origini păgâne şi ritualuri satanice

Orice eveniment și mai ales orice sărbătoare, pentru a-i înțelege importanța și folosul, e bine să mergem până la origine, să vedem începuturile și mai apoi, cursul ei în istorie, cum și de ce a ajuns până la noi. Pornind de la acest gând sugestiv și având în fața noastră extinderea de la an la an a unei așa zise sărbători – Halloween – care cu cîțiva ani în urmă nici nu auzisem de ea, bine este să aflăm totuşi adevărul despre această zi şi să cunoaştem de ce se fac toate aceste mascarade – simboluri, decoraţiuni, machiajuri şi vestimentații a cărora origini le găsim la păgâni, având totodată legătură cu ocultismul. Probabil în continuare citind cu luare amine vă veți convinge că nu exagerăm cu părerile.
     Din Enciclopedia Folclorului American aflăm că, Halloween-ul este în esenţă, încercarea de a intra în legătură cu forţe spirituale, ameninţătoare și înspăimântătoare. Iar dintr-o carte dedicată istoriei Halloween-ului aflăm că această așa-zisă sărbătoare îşi are originea în ritualurile satanice şi criminale ale druizilor. Druizii erau un trib celtic, care în jurul anului 1.500 î. Hr. se aflau la putere în Occident. Ca și religie druizii formau o sectă ce foloseau magie cu diferite practici de cruzime şi barbarism. În timpul acestor ritualuri de magie, sacrificau oameni, pe care mai întâi îi biciuiau, îi torturau şi îi agresau sexual. Uneori, acestor oameni li se scoteau inimile chiar pe vii, alteori erau jupuiţi, iar pielea lor era folosită în diferite ritualuri.