Dintotdeauna, chiar și
în societățile cele mai primitive, moartea nu a fost defel percepută ca o
distrugere definitivă a omului, ci numai ca o plecare, ca o trecere a
sufletului într-o altă lume. Iar această plecare reprezintă, pe de-o parte, o
despărțire temporară de cei apropiați de pe pământ, iar pe de alta, o întâlnire
cu moșii și strămoșii care au murit deja. Chiar și cei mai simpli și
necărturari oameni au simțit că viața omului nu poate fi sortită distrugerii.
marți, 28 ianuarie 2020
vineri, 24 ianuarie 2020
Tăcerea lui Dumnezeu şi tăcerea omenească
Întâlnirea dintre Dumnezeu şi noi în
rugăciune statornică întotdeauna duce la tăcere. Trebuie să învăţăm să
deosebim două feluri de tăcere: tăcerea lui Dumnezeu şi propria noastră tăcere.
Prima, tăcerea lui Dumnezeu, este adesea mai greu de purtat decât refuzul Său,
tăcerea absentă despre care am vorbit mai devreme. A doua este tăcerea omului,
mai adâncă decât vorbirea, într-o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu decât o
poate împlini vreun cuvânt.
marți, 21 ianuarie 2020
CE FACE UN POPĂ ...?
Un preot trecea odată
pe lângă o casă care se construia în cuprinsul parohiei sale şi auzi pe un
muncitor zicând: “Ia uite ...popa! Băi ce bine e să fi popă, să nu faci nimic și să iei bani. Nu este meserie mai
uşoară pe lumea asta ca aceea de popă, căci nu faci altceva decât să te plimbi
cu bastonul în mână şi cu cartea la subțioară. Aşa mi-ar plăcea şi mie să
lucrez”.
Ceilalți muncitori râseră, dar preotul
se adresa celui care vorbise astfel şi-l întrebă:
- ”Cât câştigi dumneata pe zi?”
- ”O sută de lei”, răspunse acesta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)