Iubire, încredere și nădejde!

Când iubești pe cineva, nu mai ții cont de cei din jur, de defectele, problemele și calitățile pe care le are acea persoană. Când iubești o persoană, nu iubești exteriorul, ci interiorul, adică bunătatea, blândețea și iubirea pe care o emană acea persoană.

Când te-ai îndrăgostit de cineva și ești sigur că o iubești trebuie să îți dăruiești sufletul, sa fii sincer și de încredere, iar cel mai important este implicarea și nădejdea în Dumnezeu, asta dacă dorești ca acea iubire, acel sentiment să fie veșnic. Iubirea, trebuie împletită cu credința, cu rugăciunea și cu dragostea față de Domnul nostru Iisus Hristos.

Părinții, comoară fără de preț !!!

Această poruncă a decalogului din Vechiul Testament ,,Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ”, mă duce cu gândul la părinții mei, la cei care au contribuit la crearea mea, la apariția mea pe acest pământ. Mă gândesc la ce a vrut Dumnezeu sa spună prin aceste cuvinte, când face referire la părinți, la cinstea și valoare lor. Meditez și îmi dau seama că fără ei, eu nu aș fi scris acum acest eseu, nu aș fi existat, deoarece Dumnezeu prin lucrarea S-a divină și ajutorul acestor părinți, a făcut posibilă nașterea și creșterea mea.

Părinții sunt un fel de mijlocitori între Dumnezeu și puterea Sa desăvârșitoare. Putem spune că părinții au un rol important în viața noastră. Ei sunt pentru noi precum o ,,bancă” la care ne depunem toate rănile și toate grijile, ei ne înțeleg atunci când nu ne înțelege nimeni, ei ne sprijină și ne încurajează când avem nevoie, pe scurt părinții sunt totul, fără ei nu cred că putem face mare lucru, ei sunt ,,sursa noastră de putere, de energie”.

O lume a inocenței, o lume a iluziilor!

Stau, privesc în jur și meditez la cuvintele acestea foarte profunde spuse de Shakespeare ,,Nu lăsa urechile să creadă ce ochii nu au văzut, dar nici gura să zică ceea ce inima nu simte ”. Din păcate, observ că oamenii, mai ales noi, tinerii suntem din ce în ce tot mai dezorientați, mai împrăștiați, am uitat ce e iubirea, am uitat să iubim, să admirăm pe celălalt de lângă noi, să apreciem aceste lucruri frumoase pe care Dumnezeu LE-A lăsat ca să ne bucurăm de ele. Din păcate, nu le observăm, ba chiar uneori le și distrugem prin vorbele și faptele noastre.

Trăim într-o iluzie, într-o lume a inocenței, a ,,culorii roz”, unde totul ne este permis, încercând să ascundem adevărul prin vorbe și fapte iluzionare. Toți suntem grăbiți, ne concentrăm pe un anumit lucru, pe un anumit scop, atât de mult ne dorim acel lucru încât după ce îl obținem nu ne mai bucurăm în totalitate de el, deoarece privind în urmă nu mai avem pe nimeni, nu avem prieteni, amintiri, iubire și momente dragi. De ce? Deoarece am devenit ca niște roboți, am uitat să fim oameni, am uitat să trăim cu adevărat, să iubim cu adevărat, să spunem adevărul, să spunem ceea ce simțim și să acceptăm realitatea oricât de crudă și rea ar fi, oricât de multe ar fi consecințele, am uitat să fim noi.