vineri, 6 aprilie 2018

Drumul Crucii desfășurat de Episcopia de Ungheni și Nisporeni în Vinerea Mare


Deja al VI-lea an, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea şi la inițiativa Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, are loc acest drum al crucii numit de către teologii bibliști Via Dolorosa, drum la care deja al patrulea an la el participă și tinerii de la Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova. 

Acesta se începea de la Tribunalul lui Pilat, din partea cea mai de jos a oraşului, şi continua până la Golgota. Evenimentul parcurgerii acestui drum este unul dintre momentele culminante din viaţa Mântuitorului Hristos. De aceea şi Preasfinţitul PETRU, dorind să reamintească creştinilor de această cale şi de a-i face părtași la acel drum al crucii a binecuvântat organizarea şi desfăşurarea acestui pelerinaj. La începutul procesiunii un sobor de preoți prezenți au oficiat un Te Deum cu citirea rugăciunilor la începutul a tot lucrul.

Acest drum este un pelerinaj spre Dumnezeu, un pelerinaj spre Golgota, o cale spre Înviere. În acest pelerinaj Dumnezeu şi omul se caută reciproc şi se întâlnesc în mod spontan şi misterios, de aceea şi Ierarhul, i-a îndemnat încă de la începutul Postului Mare pe toţi clericii şi credincioşii de a se întâlni cu Hristos atât în rugăciunile de la sfintele altare cât şi în cadrul acestui pelerinaj al crucii şi Învierii.


Pelerinii au parcurs pe jos un traseu de 2,5 km. Alături de clerici şi mireni la acest pelerinaj au participat şi un număr de călugări şi călugăriţe din toate mănăstirile din cuprinsul episcopiei de Ungheni şi Nisporeni. Aceștia au dus în mâni cruci, ca un model de exemplu căci viaţa fiecăruia este viaţa în care taina asumării şi ducerii crucii lui Hristos este cea mai autentică.


Punctul de pornire a fost centrul oraşului Nisporeni şi a continuat până la Chiscul ostașului, unde se află amplasată ,,Crucea Neamului”. În acest loc cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, s-a întemeiat mănăstirea ,,Sf. Voievod Ştefan cel Mare”.


Parcurgând acest drum al suferinţei, preoţii şi creştinii au dus fiecare în mână câte o cruce ca simbol al crucii lui Hristos, pe întreg traseul care este de circa 2,5 km. S-a dat citire acelor Sfinte Evanghelii a Patimilor lui Hristos şi la fiecare popas fiecare protopiat şi mănăstire au pus câte o cruce. Cu toţii au fost cu luare aminte la patimile lui Hristos, căci şi sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor, Mântuitoarelor şi Înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.Preoţii şi creştinii au fost îndemnaţi de a participa în fiecare an în această zi a pătimirii la acest pelerinaj duhovnicesc, deoarece pelerinajul ne învaţă că de fapt esenţa misiunii Bisericii este căutarea sfinţeniei şi cultivarea ei ca plinătate a vieţii omului în Dumnezeu. Experiența pelerinajului este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărie a credinţei.


La finele acestui pelerinaj pedestru, tinerii participanți de la ATOM au comunicat între ei despre viitoarele întâlniri de comun pe care se preconizează să fie. Este vorba de o zi dedicată tinerilor din fiecare Raion cu denumirea : Ziua Tinerilor Ortodocși din Ungheni, (Nisporeni, Hîncești și Călărași) și totodată deja cum e obiceiul călătoria în fosta capitală a Moldovei, orașul Iași, România în data de 1 mai, când facem un pelerinaj la Sfintele Mănăstiri.

Din experiențele tinerilor:


Mi-a plăcut foarte mult acest eveniment din considerentul că este o prima experiență, mi-a plăcut implicarea oamenilor dar și a tinerilor în cadrul Drumului Crucii, ajutând la buna organizare. Sper să mai fac aparte a evenimentelor organizate de către Episcopie.
Leonid, 17 ani, Nisporeni

Particip de mai mult timp la așa eveniment important al bisericii pe care îl desfășoară Episcopia de Ungheni, îmi place și mă bucur că pot participa. 

Ion, 15 ani, Nisporeni

E un drum anevoios ca și viața fiecăruia, dar se merită de jertvit măcar odată în an cu ceva pentru Hristos, că El pentru noi a dat totul.

Maria, 15 ani, Călărași




























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu