joi, 14 iunie 2018

ATOM provoacă tinerii la Drumeția Prieteniei

Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova în parteneriat cu Episcopia de Ungheni și Nisporeni, cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, organizează o întâlnire de suflet a tinerilor ce cuprinde vârsta între 13 - 22 ani în perioada 24 - 27 iulie 2018, în localitatea Mîrzoaia, r-nul Nisporeni cu un program distractiv educațional – Drumeția Prieteniei.

Înscrierea se face până pe 1 iulie 2018

Drumeția Prieteniei - este întâlnirea tinerilor dornici de a trăi 4 zile inedite cu programe de studiu, jocuri distractive, dormit în corturi, seri relaxante într-o armonie familiară, iar prin seminare tinerii vor primi răspunsuri la multiple întrebări ce îi frământă.

Aici tinerii vor avea un vast program, iar tema întâlnirii este:  
- Seminar: „Dragostea iubirea cea nemărginită - şansă, binecuvântare şi limite”
- Tot aici tinerii vor putea să-și promoveze talentele, printr-un program artistic a tinerilor talente.
- Va fi desfășurat concursul TVC pe tema: Iubesc vacanța la mine acasă.
- Ce fel de întâlnire fără drumeții, jocuri și activități sportive?
- Foc de tabără cu cântec
- Voie bună și comunicare între participanți.

Tinerii participanți se pot înscrie prin preotul paroh din localitate ce cuprinde raioanele: Ungheni, Nisporeni, Hâncești și Călărași, dar și voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova.

Fiindcă locurile sunt limitate, 180 tineri + 20 preoți, din liste vor avea prioritate cei ce au participat la concursul Brain-Ring desfășurat de ATOM și voluntarii ATOM.

Costul biletului este de 200 lei (Prețul real al taberei este mai mare, iar taxa de 200 de lei reprezintă un angajament şi o garanție de seriozitate și de implicare a participanților. Cazurile sociale vor fi discutate aparte cu organizatorii.)

Corturile vor fi puse de organizatori

Iar participanții obligatoriu de avut:

Sac de dormit / 2 pleduri sau oghelașe – chiar daca mergeți vara în Delta Dunării și aveți impresia că o să vă sufocați de căldură, vă asigurăm că veți avea parte de unele dimineți ciudat de răcoroase. Ca idee există saci de dormit pentru vară sau pături și alte lucruri de învelit.

Izopren – sau alt material izolant ce are rolul de a oferi o bariera termica între sol și corpul uman. Este mult mai ușor decât o saltea gonflabilă și acest lucru contează la sfârșit când adunăm în kg tot ceea ce înseamnă bagaj la drumeție, iar dormitul va fi în cort.

Lanterna frontala – la cort iți trebuie lumină. Noi folosim în special lanternele frontale pentru că-ți asigură o mare mobilitate având mâinile libere. Desigur că în dotare poți avea și o lanternă de mână sau un felinar.

Tinerii sunt obligați să mai ia cu ei la tabără: haine călduroase pe seară, șapcă/pălărie (pentru soare), încălțăminte închisă (pantofi sport, adidași, sandale rezistente pentru sport) și opțional pelerină pentru ploaie/umbrelă.

Tinerii sunt așteptați la Mîrzoaia, r-nul Nisporeni începând cu data de 24 iulie 2018, ora 16.00 când va începe înscrierea participanților, iar la 18.45 va fi rostit cuvântul de bun venit și deschiderea oficială.

Informații adiționale despre eveniment accesați pe facebook unde veți putea adresa întrebări, dar și să priviți cum se desfășoară evenimentul.

Puteți lua legătura cu noi pentru întrebări referitor la înscriere și pe ok.ru: atos md


Aici este afișată harta cum puteți ajunge...

Un comentariu: