luni, 27 august 2018

Monahismul ortodox – Un dar pentru lume


Monahismul este vechea practică a creștinilor de a părăsi lumea pentru a se închina trup și suflet unei vieți conform cu Evanghelia, urmărind unirea cu Iisus Hristos. Un monah (călugăr) sau o monahie (călugăriță, maică) este o persoană care a jurat să urmeze nu numai poruncile Bisericii, ci și sfaturile evanghelice (i.e. voturile sau jurămintele monahale ale sărăciei, castității/curăției, statorniciei și ascultării). Cuvintele lui Hristos pe care se bazează acest fel de viață sunt: Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru desăvârșit este.

Urmînd acestor îndemnuri înalte în seara zilei de duminică, 26 august 2018, în obștea mănăstirii Hîncu, au primit îngerescul chip trei ascultătoare iar Schima Mare trei monahii, viețuitoare ale sfintei mănăstiri.


Au primit îngerescul chip: ascultătoarea Nina cu numele de Monahia SALOMEIA; rasofoara Maria cu numele de Monahia MARIAM și ascultătoarea Elena cu numele de Monahia EVFALIA iar Schima Mare: Monahia ARSENIA cu numele de Schimonahia AGAFIA; Monahia MINODORA Schimonahia MATRONA și Monahia NIMFODORA cu numele de Schimonahia XENIA.

Slujba tunderii în monahizm și a Schimei celei Mari a fost oficiată de Duhovnicul mănăstirii Arhimandritul PAVEL (Tabacari) fiind prezentă întreaga obște monahală în frunte cu Stareța Mănăstirii, Preacuvioasa Egumenă PARASCHEVA (Cazacu).

Schima mare (greacă: megaloschemos, slavonă: Схима, schima) Călugării și călugărițele care deja au ajuns un nivel înalt de îmbunătățire spirituală pot fi ridicați la cel mai înalt rang al monahismului, numit schima mare. Tunderea întru schimonah sau schimonahie urmează același tipic ca și tunderea stavroforului, fiind făcute aceleași legăminte, candidații fiind tunși în mod similar. Dar, pe lângă veșmintele purtate de un stavrofor, candidatul primește analavul care este veșmântul monahal specific schimei mari. Din acest motiv, analavul însuși este adesea numit schima mare. Acest veșmânt acoperă umerii și cade în față și în spate, cu porțiunea din față ceva mai lungă și brodată cu uneltele Patimilor Mântuitorului și cu Trisaghionul

pentru mai multă informație accesați sursa: http://manastireahincu.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu