Să
începem cu o precizare ,,Ziua dragostei este în fiecare zi”! Dragostea adevărată este ca un izvor viu, care
curge lin, fără întrerupere, nefiind înăbușit de ură, mânie, prejudecată,
gelozie sau răzbunare. Or, în ziua de astăzi multe familii nu rezistă, nu că nu
ar fi și nu ar avea dragoste, dar pentru că nu este răbdare pentru dragostea și
pacea pe care o consideră absolut necesară și unică.
Am
devenit niște consumatori cu regim. Așa dar, dacă iubirea comercială durează
doar o zi, negustorii nu stau cu mâinile în sân. Împachetează tot ce au, în
inimioare. Iar oamenii sunt dornici să adune cât mai multe inimioare de acest
gen. Se cer mai mult astea, decât cele care bat în piepturi.
E
uimitor cu câtă lejeritate împrumută pseudo sărbători. A iubi înseamnă a fi într-o continuă sărbătoare. Deci,
iubirea nu are termen de garanție, ea nu este valabilă doar o zi.
Sunt
posibile astfel de zile pentru că purtăm măști. Iar sărbătorile de acest gen, întrețin măștile. Cei care nu poartă
măști, sunt dezgustați de cum primesc oamenii ziua de 14 februarie. Oamenii firești, nu se îndrăgostesc doar pentru că există o zi de
acest gen, iar cei ce iubesc, nu iubesc mai aprins pentru că s-a ridicat o zi
la rangul de „ziua îndrăgostiților”. Se uită că nu sărbătoarea
provoacă iubirea, ci iubirea naște sărbătoarea, ca
bucurie a întâlnirii.
Ești
considerat depășit, inactual, demodat, dacă nu săruți și îmbrățișezi în această
zi. În ochii celor ce prețuiesc “ziua îndrăgostiților”, sărutul și
îmbrățișarea sunt lipsite de valoare în celelalte zile. Acest lucru ne
amintește de serbările păgâne, numite Lupercalii, care consta în trăiri
păcătoase, pătimașe, trupești, cu scop de încercare. Nu poți încerca dacă ceva
este pecetluit pentru un scop nobil, despecetluind.
Considerăm
că nu este binevenit sa scădem din autoritatea și sfințenia dragostei, prin
ponegrirea ei. Dragostea merită curățenie, dragostea trebuie
să fie veșnică, trebuie să izvorască din inimă și să ajungă la inimă! Dragostea
nu iubește să fie sărbătorită numai odată, iar a doua zi să domnească
remușcări, frică, gelozie, neîncredere. Aceea nu e dragoste adevărată, curată.
Tinerilor
fiți curați, fiți înțelepți! Nu trebuie să deveniți pradă nimănui și nici unui
fel de sărbători! Iubiți în fiecare zi !
Iubiți
curat, din inimă, și trăiți în măsura legilor civile și dumnezeiești, și astfel
prin lupta dumneavoastră, de a deveni și rămâne corect indiferent de ispitele
din jur, veți atrage binecuvântarea în viața Dumneavoastră!
pr. Nicolae Boian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu