Duminica aceasta poarta un nume
dramatic. Duminica izgonirii lui Adam din
Rai.
Evanghelia zilei (Matei 6.14-21),
constituie una dintre cele mai pline de slava pagini de pedagogie divina.
Ele urmează textului din Sfânta Scriptura care ne învață cum anume, cu ce
cuvinte sa ne rugam: Tatăl nostru (Matei 6.9-13). Mântuitorul îndeamnă la
aflarea cheii Raiului, cheie pierduta de nesăbuitul Adam. Rugăciunea smerita,
adresata lui Dumnezeu ca unei Persoane vii, iertarea celui ce-ti greșește,
postirea fără fandoselile cosmetizării fariseice, smerita acumulare de har si
dar, comoara sigura dinaintea furilor si ruginei celor stricăcioase. Un aliaj
pe care Dumnezeu ni-l deconspira cu dragoste de Frate mai mare. El ne arata, in
fond, care trebuie sa fie parametrii efortului nostru duhovnicesc pentru
redescoperirea raiului. Pentru reconstruirea stării de har dinainte de căderea
in păcat a protopărinților.
De ce Raiul
O să ziceți, bun si ce ne mai interesează astăzi acest text? Ce mai poate el
descoperi sufletului meu de om modern, ucis de false prietenii, agățat in sforăria
carierelor de tot felul, hămesit de informații contradictorii, umilit de
limitele libertății impuse de falsa democrație pentru care unii au plătit, îngerește,
cu viața? Ce mai poate schimba in viața mea? Eu cred ca totul. Pentru ca, odată
redobândit, pentru noi de către Hristos, Raiul nu mai poate fi pierdut ci
alungat de la noi. Câtă vreme înțelegem aceasta, zbaterea noastră creștină
merita sa fie trăită. Energia de viată care propune ritmul mântuirii merită să
fie asumată. Caci Raiul e plin de Hristos, de prezenta si puterea Lui. Raiul
este deschis noua nu ca o părere, nu cu toanele unuia dintre dumnezeii falși,
care au mereu toane: acum deschid, acum închid mântuirea, uneori prinzându-i pe
acoliții lor intre uși.
Vremuri tulburi
Raiul pe care ni-l dăruiește Hristos are ca porți, porțile pocăinței. Nu ale închipuirii
de sine, nu ai investiției in demersurile noastre păgâne. Nu Valentine's day.
Nu supralicitările legate de Dragobete. Ci Evanghelia. Aceea care, in Duminica
aceasta ne binevesteste ca asumarea raiului nu tine de alchimia mincinoasa a
lumii pe care o trăim ci prin asumarea lecției despre Rai pe care Biserica ne-o
pune la dispozitie. Ea ne cere centrarea atentiei pe postire, nu doar pe post,
pe daruire, nu doar pe dar, pe finalitate nu doar pe mijlocul atingerii ei. Oboseala
morala in care traim acum vine din lipsa de cunoastere si traire a Evangheliei
acesteia. Balbaiala eticii sociale, in care homosexualitatea este socotita
virtute, maine poimaine, reliefata de aplauzele tembele ale actorilor americani
la discursul unui premiat la Oscarul din acest an care ameninta, in cuvinte
maiestrite, ce se va intampla cu cei care nu vor accepta homosexualitatea si
celelalte erezii morale drept adevar, stupizenia discursurilor trecute dinspre
morala crestina spre filozofia bunului plac nu trebuie sa ne inspaimante. Ele
trebuie sa ne oblige la strangerea randurilor, la unitatea marturiei.
E vremea cugetarii
Intr-o vreme in care recuperatorii de averi, sprijiniti de cagulatii
jandarmeriei si de hotararile unei justitii strambe, se numesc biserica, in
care scoala e mai mult un lagar de intentii decat un spatiu de luminare
sufleteasca, in care teologia e sora de preocupari pentru toti frustratii
intelectuali si jurnalistii epuizati uman, e foarte greu sa mai identifici
punctele cardinale ale Raiului. Evanghelia Duminicii acesteia ne descopera insa
harta acestui pelerinaj. Fara ea nu suntem decat ratacitori, cu ochii turburi.
Exercitiul cel mai de pret prin care ne apropiem Raiul tine intr-insul
postirea. Teama de a nu gresi retetele postului trebuie inlocuita de bucuria
postirii dincolo de retete.
Parintele Constantin Necula
Sursa: agnos.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu