Pentru ca omul să
vadă cine este în adâncul lui, deseori e nevoie să intre în contact cu o traumă
mare, cutremurătoare și incurabilă. O greșeală personală oribilă cu care să se
relaționeze din poziția de autor și responsabil. Această greșeală va stimula
inevitabil dreptul la libertatea alegerii: alegerea autorului de a dori și a-și
asuma (sau nu) răspunderea personală, simțind vina profundă, care într-un fel
sau altul doarme în noi toți și se transformă în reacție către ceilalți.
Trauma de obicei
funcționează ca simbol al eșecului profund al omului, care este mereu același:
ignorarea nevoii noastre, a dependenței noastre firești de Dumnezeu.
Necunoașterea condițiilor prin care ne putem asemăna cu Acela. Refuzul de a ne
uni cu El. Trauma, arătând dorința sufletului pentru pocăință, anulează această
necunoaștere și conduce sufletul nostru spre bucuria negrăită a vieții întru
Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu