Cel Care S-a întrupat, Dumnezeu-Cuvântul, de vreme
ce a asumat în ipostasul Lui dumnezeiesc întreg omul ca trup și suflet, a
transmis ambelor elemente proprietățile dumnezeiești, și de aceea în toate cele
mai nepătrunse și mai tainice ascunzișuri ale ființei omenești a intrat
caracterul theo-nostalgic și hristo-nostalgic.
A devenit
Dumnezeu-Cuvântul modelul sufletului nostru, rațiunea lui, sensul
lui, dorul lui și însuși Raiul lui. Numai prin Hristos sufletul
omenesc și-a redobândit sinele, și pe bună dreptate Domnul nostru a mărturisit
că „Cel care-și va pierde sufletul lui pentru Mine îl va afla”.
Numai când Îl are ca punct de plecare și
finalitate pe Dumnezeu-Cuvântul sufletul omului se întregește și își
atinge scopul. Orice altă mișcare și activitate a sufletului
devine și rămâne irațională și fără sens, dar este în esență în afara lui. Sau,
mai degrabă, se află în nebunie, în dobitoceasca pervertire a patimilor și a
păcătoșeniei, într-un chin și o groază fără sfârșit.
Gheron Iosif Vatopedinul
De la moarte la viață, pp. 37-38
Editura Doxologia, Iași,
2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu