Sfânta Cuvioasă Muceniţă Evdochia sau baba Odochia?

Sunt convins că o bună parte dintre oamnei, nu doar că au auzit de Baba Dochia sau Odochia, dar știu şi, că ea are multe cojoace (unii zic 9, alții 12) pe care, cică le scutură la începutul primăverii. Însă puţin sunt cei care cunosc și faptul că, pe 1 / 14 martie în Calendarul Ortodox se pomenește Cuvioasa Muceniță Evdochia. Şi astfel, la începutul primăverii ar trebui să vorbim, sau cel puţin să cunoaştem mai multe de această sfântă, decât de personajul mitologic cu multe cojoace. Şi de ce  spun acestea, veţi observa probabil pe parcurs.

Deși unii înceracă să facă o asociere între Baba Dochia și Sfânta Evdochia, trebuie să ştim că ele sunt totuși diferite, în primul rând: una e personaj mitologic din unele legendeși povestiri, iar cealaltă este sfântă și prin urmare, persoană reală a cărei existență și vețuire este menționată în acte martirice; una e bătrână, cealaltă e tânără; una era schimonosită la chip, cealaltă foarte frumoasă. Şi apropo, părintele Cleopa, marele duhovnic al secolului XX, spunea: că e un păcat să credem că Baba Odochia e aceiaşi persoană cu Sfânta Evdochia.

Cunoscând mai îndeaproape, cel puțin, măcar câteva date legate de viața Sfintei Evdochia, nu doar că vom face o diferență corectă între sfântă și personajul mitologic, ci tind să cred că ne putem îmbogăți atât cunoștințele, cât mai cu seamă și sufletește. Căci – aşa cum spunea Mitropolitul Bartolomeu Anania – orice om, care îți oferă o pildă bună prin viața sa, te poate îmbogăți spiritual,dacă îl urmezi. Iar sfânta Evdochia, prin viaţa ei, ne oferă tuturor această posibilitate.

Din relatările istorice aflăm că, Sfânta Evdochia a trăit pe vremea împăratului Traian (98-117), în cetatea ce se numeşte Iliopolis, care este în Siria. Ea s-a născut într-o familie de neam bun, dar cu credința rea, slujitoare la idoli. Şi se spune că Evdochia era atât de frumoasă şi cu chip minunat, încât nu putea nici un zugrav, oricât de iscusit ar fi fost în mânuirea pensulei, să-i înfăţişeze frumuseţea ei deplin. Astfel Evdochia, prin frumuseţea ei neîntrecută a căzut ușor în mrejele diavolului, alunecând spre pierzare nu doar ea, ci și mulțime de tineri ducând după ea, pe care îi ademenea prin păcate trupești. Se ajunsese că veneau tineri din depărtări pentru a păcătui cu ea, aducându-i și mulțime de daruri. Iar ca urmare Eudochia s-a îmbogățit. Dar Dumnezeu care „nu doreşte moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă şi să fie viu” (Iez. 33, 11), nu a lăsat-o pe Evdochia în mrejele păcatului, ci printr-o lucrare, doar de El ştiută şi rânduită, după cum spune scriitorul vieţii sale, „pe cea care era oarecând groapă de păcate, a făcut-o izvor de curăţie; pe cea care ducea pe mulţi la pierzanie, acum o făcuse lumină şi călăuză spre mântuire pentru multe suflete.”

Începutul întoarcerii ei către Dumnezeu a fost într-acest fel: Un monah oarecare binecredincios cu numele Gherman, trecând prin Iliopolis, a înoptat la un cunoscut creştin care era vecin cu Evdochia. În urma convorbirilor duhovniceşti de a doua zi, monahul Gherman a reușit să o convingă de adevărurile credinței creștine. După îndemnul Cuviosului Gherman, Evdochia a stat în rugăciuni o săptămână. Apoi, a chemat preotul bisericii din Iliopolis să o lumineze și mai mult în dreapta credință. După aceasta a mai stat Evdochia alte șapte zile în casă, rugându-se, după care a primit sfântul botez prin mâinile episcopului Teodot. Ca urmare a acestei întâmplări, înţelegem de ce tinerilor li se recomandă să aibă discuţii duhovniceşti, pentru că acestea îi pot salva de la multe căderi şi-i poate îndrepta pe cărările mântuirii.

După ce s-a fost botezat, Evdochia şi-a împărţit toată averea săracilor, apoi s-a călugărit. În mănăstire s-a dăruit celei mai aspre vieţuiri, în desăvârşită ascultare, în posturi, privegheri şi rugăciuni. Nu după mult timp, obştea mănăstirii a cerut-o stareţă. Pentru pocăinţa sa adâncă şi sinceră, Dumnezeu a învrednicit-o de multe şi mari daruri, înviind până şi morţi. Însă urâtorul binelui şi al mântuirii, diavolul, văzând sporirea ei duhovnicească şi din ură că o scăpase din prejile sale, unelti-se împotriva ei intrigi păcătoase, pentru care Sfânta Evdochia a suferit multe chinuri. Însă prin pătimirile sale a adus pe mulţi la credinţă. În cele din urmă din porunca ighemonului Vichentie, om mânios şi vrăjmaş creştinilor, i s-a tăiat capul, primind astfel de la mirele său Hristos şi cununa mucenicească.

Prin urmare, această sfântă este model de urmat nu doar pentru tinerii, care din anumite pricini sunt în mrejile păcatelor tinereţii, ci pentru toţi creştinii este un exemplu, ca să înţelegem că, nu contează în ce stare de păcătoşenie te afli, ai toate şansele să te mântuieşti, dacă te întorci cu sinceritate spre Hristos, curăţindu-ţi haina sufletului prin botezul sincerii pocăinţe.

Dragii mei, păcatul te îmbătrâneşte, te urâţeşte. Orice păcat e o haină murdară cu care ne îmbrăcăm. Atunci când te spovedeşti şi recurgi la o pocăinţă sinceră, e ca şi cum te-ai dezbrăca de haina păcatului, de cojoacele răutăţii. Şi sufletul, din îmbătrânit, schimonosit şi urâcios, devine tânăr, viguros, frumos şi plin de viaţă. Or, în Sfântul şi Marele Post avem cu toţii posibilitate să reînviem duhovniceşte, să împrimăvărim puterile noastre sufleteşti şi să scuturăm cojoacele răutăţii de pe sufletul nostru. Iar Sfânta Evdochia, ne este un bun exemplu în această privinţă.

Preot Ştefan RÎMBU