miercuri, 23 mai 2018

Concursul Brain-Ring desfășurat în Bravicea

Marți,  22 mai 2018, a fost o zi deosebită pentru tinerii din Gimnaziul local ”Ștefan cel Mare” din Bravicea, unde cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova, Filiala Bravicea au participat la concursul Brain-Ring local, organizat de Parohia ”Sf. M. Mc. Gheorghe”.

Concursul a fost organizat de parohul bisericii sus menționate, protoiereul Rostislav Țîmbal care a și dat start concursului cu Rugăciunea „Tatăl nostru” și Doamne ajută.

În competiție au luat parte patru echipe cu denumirile: ”Sfântul Nicolae”, Sfântul Gheorghe”, ”Îngerașii” și ”Fantasticii”. După care, preotul Rostislav a anunțat rezultatele concursului, potrivit cărora învingători au ieșit membrii echipei ”Fantasticii”.


Aceștia au acumulat cel mai mare punctaj dintre toate echipele și li s-a înmânat Cupa respectivă ca învingători. Totodată promotorul a menționat că important este nu atât biruința, ci participarea foarte activă la acest concurs, îndemnându-i pe tineri să acumuleze cunoștințe trainice, să facă fapte bune, să-şi respecte părinții, pedagogii şi să nu uite că începutul tuturor lucrurilor este Dumnezeu.

În final participanții au fost menționați cu diplome și au participat la o masă dulce. 



Ed. Gh. Pruteanu
sursa: ATOM















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu