Cred doar pe jumătate?

Odată cu venirea Postului Mare, Creştinii Ortodocşi iau cu asalt bisericile şi mănăstirile arătând dragostea sa faţă de cele sfinte. Putem întilni orce categorie de vârstă, sex, clasă socială, chiar şi politică. Toţi au venit pentru aşi ispăşi păcatele, a conştientiza că totul a fost până aici, de azi încep o nouă viaţă!

Toţi sântem de acord cu aceste afirmaţii, trebuie să facem o schimbare radicală în sinea noastră, lă lăsăm sinele egoist, să luăm Crucea şi să-I urmăm lui Hristos. Dar în ce măsură cei care au trecut pragul bisericii doresc o astfel de schimbare? Câţi dintre noi ne ducem la Hristos cu inima împăcată şi curată de gânduri? Căţi dintre cei care se mărturisesc păcatele o fac conştient şi doresc această schimbare? Oamenii nu mai caută pe Hristos, sau Împărăţia Cerurilor, ei se ţin de nişte obiceiuri, Tradiţii false a babelor, chipurile ar fi bine de împărtăşit odată în an. Şi atunci vine întrebarea, noi venim anume în perioada Postului Mare la Spovedanie şi Unirea cu Hristos pentru a ne schimba? a fi mai buni? sau că aşa mia spus bunica?!

Credincioşii postesc o săptămână din post după care Comunică cu Hristos (împărtăşesc), şi iar se întorc la ale lor, fără a simţi ceva divin în ei, de ce? fiindcă nu au făcuto cu dug umilit şi inimă înfrântă (ps. 50). Ei au ascultat de obiceiul bunicii, dar nici nu conştientizează faptul, că dacă ai venit la doctor să nu mergi nevindecat! O vindecare sufletească, o terapie a gândurilor desfrânate, imorale, ce ne-au împăinginit toată viaţa ca o normă a "adevărului". 

Omul de azi nu poate conştientiza ce înseamnă păcat, ce e o faptă bună, sau una rea! Atât de tare iubim dezmierdarea trupului, că uităm ce e aceasta suflet şi dacă noi am fi purtători de el. Câţi dintre cei care sau împărtăşit vor mai posti şi alte săptămâni din post? Oare am ajuns ca viaţa noastră să fie totul o mâncare şi desfrâu? Treziţivă, o neam făţarnic (Sf. Scriptură), oare încă cât timp vom sluji la doi domni? 

Creştinul nui persoana îmbrobodită şi cu fusta până-n pământ doar la biserică şi aici se termină totul, Creştinul Ortodox e un ideal al vieţii noastre, în permanenţă cu toţi şi pretutindenea oriunde neam afla. Ortodoxia e un fel de a fi, a respira şi a face unele lucruri din dragoste, nu din vorba sau obiceiul cuiva. 

La biserică înţelegem ce trebuie să facem în lume, iar când ajungem în lume, deja nu mai înţelegem Biserica. 

Morala: Să nu postim ca făţarnicii doar de văzul lumii, iar sufletul nostru stă în noroi. Haideţi să ajungem la sufletul nostru, să facem o schimbare în el, căci Biserica lui Hristos are multe căi de a ne reabilita prin Tainele aşezate (Maslu, Spovedanie, Împărtăşanie), dar odată ce am luat Crucea lui Hristo s-o ducem până la capăt, adică până la Învierea Sa, iar lumea zică ce nar zice.

Preot Vadim Corostinschi