miercuri, 21 martie 2018

O lume pentru viață, seminar desfășurat cu tinerii din Sculeni


Cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în data 20 martie 2018, la Liceul Teoretic Sculeni, elevii claselor a 9- a si a 10-a au participat la o conferință pe tema ,,Prețuiește Viața”, în cadrul programului de protejare a tinerilor și copiilor „O lumepentru viață” care demarează în toată lumea în luna martie și va culmina cuMarșul pentru viață 2018. Conferința a fost susținută de parohul satului Prot. Bartolomeu TURTUREANU și Prot. Andrei URSOI, Președintele Sectorului Eparhial Învățământ Religios și Studii Teologice.


În cadrul conferinței s-a discutat despre familie, despre viață și bunul simț al educației creștine. A prețui viața înseamnă a asculta de voia lui Dumnezeu și a nu merge împotriva Lui. Dumnezeu a binecuvântat familia dar nu a binecuvântat desfrânarea și libertatea iresponsabilă, Dumnezeu a binecuvântat copiii și oprește, pedepsind avortul.

La finele acesteia elevii au avut posibilitatea de a adresa întrebări și să primească răspunsuri la frământările de zi cu zi.

Astăzi tinerii au multe întrebări, dar nu au cui le adresa și aceste seminare care se desfășoară în mai multe instituții din țară vin ca să răspundă tinerilor la provocările apărute zilnice.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu